Articles

Tati, imi citești o poveste?

Nu-mi pot imagina o activitate mai plăcută, mai liniștită, mai plină de răsfăț… (nici nu-mi găsesc cuvintele potrivite pentru a descrie această trăire interioară) pentru un părinte, decât să stea și să-i citească copilului – cuibărit în brațele sale – o carte bună.

Cititul este activitatea pe care cu căldură o recomand tuturor părinților (indiferent de vârsta pe care o au copiii lor), întrucât aduce doar beneficii și iar beneficii, atât imediate, cât și pe termen lung. Nu o spun doar eu – care am găsit în cărți un prieten, un sfat, un refugiu, o oază de liniște și pace: toate studiile de specialitate subliniază cât de important este să le citim copiilor și impactul pozitiv pe care lectura o are asupra dezvoltării lor ulterioare.

Cititul este și va rămâne un element important în procesul de dezvoltare intelectuală și personală a copiilor. Cu cât va citi mai mult în copilărie, cu atât mai bine va fi definită personalitatea copilului la maturitate. Mai mult, copiilor le place la nebunie să le citim.

Ce se întâmplă, pe scurt, atunci când le citim copiilor:

  • Învață cuvinte noi
  • Se exprimă mai ușor
  • Îi sunt stimulate ariile frontale ale creierului, arii responsabile de atenție, limbaj, memorie
  • Devine curios și interesat, pune întrebări pentru a afla mai multe
  • Își imaginează personajele și aventurile lor
  • Îi vin idei noi de joacă
  • Află lucruri interesante
  • Devine mai atent
  • Are mai multă răbdare și persistă mai mult timp într-o activitate
  • Stă liniștit și savurează timpul petrecut cu tine

De aceea, exerciţiul lecturii părinte-copil de la vârsta cea mai mică până spre 9 ani are numeroase beneficii, nu doar pentru copil luat separat, ci chiar pentru relaţia părinte-copil. Cu cât copilul va auzi mai multe cuvinte, cu atât va învăţa mai uşor cuvinte noi. Cât va urmări mai mult chipul speriat al părintelui când îi citeşte despre lupul care o mănâncă pe bunică sau chipul bucuros când vânătorul o salvează, copilul îşi va dezvolta inteligenţa emoţională. Doar aceste două aspecte, consolidate pe parcursul copilăriei, îl vor ajuta considerabil să se descurce mai bine la şcoală şi între oameni.

Lectura este un mod plăcut de a petrece timp de calitate împreună, atât pentru copii, cât și pentru noi ca părinți. Lumea poveștilor este fascinantă, ajutându-ne să ne îmbogățim imaginația. Numai noi, părinții, le putem deschide apetitul pentru lectură, citindu-le la început noi poveștile, iar mai apoi lăsându-i să citească singuri. Dar este foarte important și propriul exemplu, e necesar să le arătăm copiilor că și nouă ne place să citim și chiar să citim și noi în același timp cu ei.
Cititul înainte de culcare este mai mult decât un obicei drăguț care te ajută să adormi copilul în fiecare seară. Poveștile înainte de culcare pot întări legătura dintre părinți și copii. În ultima perioadă, cercetătorii au descoperit și alte beneficii, cum ar fi stimularea dezvoltării creierului copiilor.

Iată de ce ar trebui să îi citești copilului tău înainte de culcare în fiecare seară!

For more information, please contact us!